Știri

Argeş: Patru persoane prinse în flagrant când descărcau ţigări de contrabandă; un român şi un bielorus au fost reţinuţi 28 Mar 2020

"În cursul serii de 27 martie, o patrulă mixtă, formată din poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi jandarmi (...), a depistat în flagrant, pe raza comunei Bascov, patru persoane care descărcau cutii, dintr-o semiremorcă a unui ansamblu auto, într-o autoutilitară. La vederea echipajului, trei dintre cele patru persoane au încercat să se sustragă fugind, iar una dintre acestea s-a supus somaţiilor poliţiştilor, rămânând pe loc. Cele trei persoane care s-au sustras au fost urmărite de forţele de ordine, una dintre ele fiind prinsă şi imobilizată", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş. Conform sursei citate, în cele două autovehicule se aflau 148 de baxuri de ţigări fără timbru, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Cei doi bărbaţi prinşi de oamenii legii, un român de 33 de ani din Mioveni şi un bielorus de 28 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)  

Sursa articolului: agerpres.ro

Citeste mai mult

comentarii

Știri conexe din sursă